Harm Reduction Summit – A European Discussion About Vaping va avea loc în 20 iunie, la JW Marriott Grand Hotel, în salonul AB, începând cu orele 9:00, Evenimentul va reuni unele dintre cele mai importante voci din Europa pe tema vaping-ului și a potențialului pe care îl are, ca instrument de tobacco harm reduction, asupra sănătății publice. Printre cei prezenți în cadrul conferinței se vor număra cercetători, doctori și specialiști în domeniul sănătății publice, reprezentanți ai instituțiilor publice, conducătorii unora dintre cele mai mari asociații ale industriei de vaping și grupuri de consumatori din Europa, politicieni, precum și membri ai comunității de vaping din România și nu numai.
În cadrul Harm Reduction Summit vor fi prezentate studii științifice realizate de cercetători independenți, privind prevalența fumatului și potențialul efect al vaping-ului ca instrument de tobacco harm reduction. Totodată, vor avea loc discuții privind cele mai bune strategii de combatere a fumatului și reducere a costurilor legate de sănătatea publică. Printre specialiștii în probleme de vaping și harm reduction din Europa care vor fi prezenți se numără cercetători și doctori precum Riccardo Polosa, unul dintre cei mai prolifici autori din domeniul academic pe subiectul țigărilor electronice și Konstantinos Farsalinos, care a publicat peste 70 de studii și articole în jurnale științifice peer-reviewed despre fumat, harm reduction și țigări electronice, precum și veterani ai industriei de vaping ca Dustin Dahlmann, președintele asociației sectorului de vaping din Germania, și Sébastien Roux, director al Centre de Recherche et d’Innovation pour la Vape (CRIVAPE).